Articole din mai şi iunie 2006

1. Unora le place in URSS / Ioana Calen - Cotidianul 29 mai 2006

2. Amintiri din copilaria sovietica / Aurelian Ghiorghita Ion - Gandul 1 iunie 2006

3. "Ne despartim de comunism doar daca il intelegem" / interviu cu Vasile Ernu de Ovidiu Simonca- Observator cultural 1-7 iunie 2006

4. Vasile Ernu s-a "Născut în URSS" / www.metropotan.ro

5. Cum am întinat înaltele idealuri comuniste / Constantin Vică - Suplimentul de cultură nr. 79 , 3-9 iunie 2006

6. Carte: Lobotomia este inutilă / Mihai Iovănel - Prezent - nr 19, 8 iunie 2006

7. Amintiri din URSS / Interviu de Claudiu Groza cu Vasile Ernu - Ziarul Clujeanului nr. 9 , joi 8 iunie 2006

8. URSS ocupă spaţiul virtual românesc / Ioana Calen - Dilema Veche- nr 124, 9-16 iunie 2006

9. Natural born communists / Mihai Iovanel - Cultura- nr 22, joi 22 iunie 2006

10. Ernu şi ENRON / C. Rogozanu - Suplimentul de cultură nr. 82 , 24-30 iunie 2006

11. "Generaţia aşteptată" recomandă cititul / Marius Chivu - Dilema Veche- nr 126, 23-29 iunie 2006

12. Marea ignoranţă / Simona Şora - Dilema Veche- nr 127, 30 iunie-6 iulie 2006

13. Amintiri "roşii" scrise de un român născut în URSS / Daniel Sârbu - România Liberă, Joi 8 iunie 2006

1. Cotidianul 29 mai 2006

Unora le place in URSS
Ioana Calen

Tovarasul Vasile Ernu lanseaza pe piata de idei un produs cultural original, enervat si 100% cool.
Vineri, la ora 18.40, in fata intrarii de la Club A, era o coada care amintea de vremuri de demult, cind oamenii se duceau la alimentara cu mult inainte de deschidere. Ceea ce dadea cu adevarat frisoane era faptul ca oamenii care asteptau fumind sa intre in club purtau cravate de pionieri, tricouri rosii, sepci ca-n filmele lui Nicolaescu si insemne sovietice pe haine. Numai ca, de data asta, asteptau sa intre la lansarea cartii „Nascut in URSS“, de Vasile Ernu. Care este nascut in URSS. A trait pe strazile Odessei, Chisinaului, Moscovei, Iasiului, Clujului si Bucurestiului. A facut filosofie si alte lucruri inutile. A fost redactor fondator al revistei „Philosophy&Stuff“.

Accente de peste Prut
Evenimentul a fost deschis cu proiectia unui film marca „Planeta Moldova“, plin de cruzime si umor negru, dar care a asezat definitiv un zimbet pe fata celor prezenti la lansare. Andrei Gheorghe si-a intrat foarte usor in rolul de maestru de ceremonie carismatic, care i se potriveste ca o manusa, si a introdus, pe rind, invitatii si prietenii autorului: Bogdan Ghiu, Costi Rogozanu si Dan Perjovschi. Cireasa de pe tortul acestei petreceri cu iz sovietic a fost basarabeanca Alexandrina Hristov, ultima descoperire a lui Dan Chisu in materie de muzica, o voce bine stapinita, flexibila si plina de nerv. Pavel Stratan a cintat despre bautura asa cum numai un folkist nascut in URSS poate sa o faca, cu accentul sau deja bine cunoscut publicului din Romania.

Politrucul reloaded si rebranduit
Costi Rogozanu a citit dintr-un text al autorului care a stirnit zimbete in sala (multe dintre ele amare), pornind de la un personaj comun spatiului comunist si celui capitalist. In sistemul comunist, politrucul este „responsabil cu propaganda, ideologia oficiala, conducatori politici, cei cu lectiile de educatie politica. Ei erau in viata noastra de zi cu zi asemenea pauzei de publicitate unde ti se arata detergentul care scoate nu stiu ce pete si lasa totul alb imaculat“. In capitalismul nostru cel de toate zilele, politrucii sint „PR-istii sau specialistii in marketing si publicitate, de la mass-media la image maker, de la specialistii in strategii politice si pina la cei din societatile deschise“.

Branding URSS
Diferentele constau doar in hainele de firma, in limba de lemn mai subtila, in tehnicile de manipulare mai sofisticate. „Ceea ce ma intriga foarte mult, ca «homo sovieticus», e faptul ca astazi, stilul PR, stilul advertising, politrucii prin excelenta, au devenit visul si modelul tinerilor. Nu am crezut niciodata ca modelul politrucului va deveni model de viata si in societate. Am vazut-o si pe asta“, incheie Vasile Ernu. Este insa interesant de observat felul in care autorul a „fentat“ conceptul de politruc, printr-o strategie impecabila de marketing si PR, atunci cind a lansat pe piata acest „pachet promotional“ care include cartea „Nascut in URSS“, site-ul cartii (este prima carte din Romania care are un site), tricouri si cravate pionieresti originale. Vasile Ernu a devenit, in sine, brand. Chiar in acest fapt consta „farmecul capitalismului“, pentru ca in sistemul comunist nu te poti juca de-a politrucul fara sa devii hidos.

Intre Lenin si Ostap Bender
Toti cei care au vorbit despre cartea „Nascut in URSS“ s-au legat intr-un fel sau altul de ideea de nostalgie, care, aparent, transpira din paginile acestei carti. Pe unii i-a intrigat, iar pe altii i-a enervat de-a dreptul. „Nu putem avea nostalgie decit dupa lucruri din trecut, eventual moarte. Problema este daca acum, in spatiul fostei URSS, cei nascuti in ex-URSS mai traiesc intre realitate si fictiune, intre Lenin si Bender, pina la indistinctie“, a spus Bogdan Ghiu. „Ma enerveaza toata faza asta «cool», de tipul «Ce misto era in URSS!». Bineinteles ca nu era misto“, spune raspicat Costi Rogozanu. Dan Perjovschi s-a dezis din start de orice forma de nostalgie comunista. „Eu nu am nici un fel de nostalgie, nici URSS-ista, nici comunista. Amintirea cozilor mele nu e socializarea, cum scrie Ernu in carte, ci ura pentru aproapele meu“, afirma cu nonsalanta artistul. „Nascut in URSS“ a creat dezbatere, a intrigat, a atitat spiritele, a enervat, a provocat hohote, a adunat oameni, le-a dat de baut, de citit si mai ales de gindit.

^înapoi sus^

2. Gandul 1 iunie 2006

Amintiri din copilăria sovietică
Aurelian Ghiorghita Ion

Ce înseamnă să te fi născut în anii ’70 în Uniunea Sovietică, o ţară „necuprinsă” în care distanţele se măsurau în zile de mers cu trenul, şi să fii martorul „unuia dintre cele mai utopice proiecte ale omenirii”, asistând la gloria şi la căderea lui? Vă puteţi face o idee despre toate acestea citind cartea lui Vasile Ernu, „Născut în URSS”, recent apărută la Editura Polirom. Născut în 1971 în Republica Moldova, Vasile Ernu trăieşte din 1990 în România, unde, după ce a absolvit Facultatea de Filosofie la Iaşi şi un master tot în filosofie la Universitatea Babeş – Bolyai din Cluj Napoca, s-a făcut remarcat în cercurile culturale activând la revista „Ideea artă + societate” şi în cadrul fundaţiilor Ideea şi Tranzit. În cartea sa, pe care autorul o califică drept o „arheologie a vieţii de zi cu zi a Uniunii Sovietice”, cititorul român de azi va întrezări ceva din experienţele cotidiene ale perioadei comuniste, filtrate prin ochii şi din perspectiva copilului şi adolescentului de atunci, ferit de regulă de aspectele cele mai dure ale regimului comunist. Dacă aceia care au trăit fie şi câţiva ani înainte de revoluţie vor descoperi în carte multe experienţe similare cu ale lor, specifice traiului în ţările fostului lagăr socialist, pentru ceilalţi, mai tineri, cartea e o bună modalitate de a înţelege ce au însemnat Uniunea Sovietică şi regimul comunist pentru părinţii lor. Scrisă cu mult umor, dar şi cu o anume nostalgie, cartea, departe de a fi un tratat scorţos, se opreşte asupra celor mai banale, dar semnificative aspecte din viaţa unui „homo sovieticus”. Vă vor face să zâmbiţi, dar vă vor şi întrista capitole dedicate vieţii de pionier, vacanţelor şi taberelor şcolare, sau eroilor din cărţile pentru copii şi din desenele animate, precum Buratino, Habarnam sau lupul şi iepurele din seria animată „Nu pogodi!”.  „Sex în URSS”, sau „Ce bea cetăţeanul sovietic?” („Cetăţeanul sovietic bea totul şi încă ceva pe deasupra. Cetăţeanul sovietic înţelege prin cuvântul băutură orice lichid care are capacitatea de a da nuanţe vieţii cotidiene sau, mai ales, de a scoate în evidenţă trăsăturile ascunse ale sufletului.”), sau „”Prima mea pereche de djinsî” sunt alte capitole care vă oferă la rândul lor cioburi de viaţă sovietică, ce descriu, puse cap la cap ,un mod de a gândi şi a trăi specific epocii. Cartea este însoţită şi de o extensie vizuală şi audio, la adresa de internet www.nascutinurss.ro. Aici, alături de câteva capitole ale cărţii, pot fi găsite  şi discursuri ale „Marilor Conducători”, un capitol dedicat „Eroilor Vremurilor Noastre”, afişe ale vremii pe teme sociale, politice, comerciale sau culturale, imagini, muzică din perioada sovietică, dar şi clipuri video. (Gh.I.)

^înapoi sus^

3. Observator Cultural 1-7 iunie 2006

„Ne despartim de comunism numai daca il intelegem“
interviu cu Vasile Ernu de Ovidiu Simonca

Exista o generatie care vine tare din urma si care scrie – decomplexat si tandru – despre comunism. Discursul despre comunism nu se mai invesminteaza in resentiment si patima. Mantia razbunarii nu mai este intens fluturata, mai degraba sapca e ridicata spre noi in semn de cordialitate: „Va salut din comunism!“, pare a spune Vasile Ernu. Nascut in URSS, debutul in volum al autorului, aparut la Editura Polirom, ofera, probabil, cea mai exacta panoramare, scrisa pina acum direct in limba romana, a ceea ce a fost comunismul in URSS, in vremea stagnarii lui Brejnev si a perestroikai lui Gorbaciov. Marturisirea lui Vasile Ernu, pentru a fi exacta si credibila, trebuia in primul rind sa descrie si nu sa vitupereze. Desi lansarea din Club A a indus in eroare multi participanti-cititori (cu muzica si multe imagini din comunismul sovietic), Vasile Ernu nu poate fi acuzat de nostalgie. Nici n-are cum. N-a avut privilegii in comunism (era un adolescent din Odessa care tresarea la scenele de sex din filmul Micuta Vera), iar in Romania a inceput o facultate in 1990, mult mai pregatit decit romanii din Romania sa vada zorii lumii noi; Vasile Ernu trecuse prin perioada Gorbaciov, care scuturase toate miturile oficiale, si ajungea in Romania, mult prea putin dornica sa se detaseze de trecut. Nascut in URSS ofera o alta cale de intelegere a comunismului: comunismul a fost un sistem apasator si opresiv, dar noi toti, care ne-am nascut inainte de 1989, sintem produsul lui. Cum va reactiona opinia publica romaneasca, atit de vehement anticomunista si uzata in confruntari morale fara finalitate, la acest discurs?

Vasile Ernu, nici in nota biografica din carte, nici in rindurile cartii, nu spui unde, exact, esti nascut in URSS. Mentionezi doar „nascut in URSS“. Ai facut-o inadins?

Eu vreau sa le spun celor din Romania ca ma identific cu URSS, ca tara unde m-am nascut. Eu am fost cetatean al URSS. Nu am o identitate regionala. Asta nu exclude apartenenta mea la Basarabia, dar noi am fost educati sa gindim ca tara noastra este URSS. Eu am venit din URSS, nu din Republica Moldova. Pentru mine originea este o chestie ce tine de mit – ce-i aia origine? Originea este o inventie. Noi credem despre noi anumite lucruri, noi inventam despre noi anumite lucruri. Eu pot spune ca m-am nascut in Odessa. Si? Asta nu are nici o legatura cu adevarul. Tot ce spunem despre trecutul nostru este o combinatie intre adevar si constructie. Eu, Vasile Ernu, la virsta de 35 de ani, imi construiesc trecutul: unele lucruri le scap, altele le omit intentionat.
Si de ce n-ai vrut sa spui ca esti nascut in Odessa, in aceasta carte?
Cum spune un cintec sovietic: adresa mea nu are oras si strada, adresa mea este/era Uniunea Sovietica. Sigur, fac referinte la Odessa. Fac referire la spiritul orasului, un amestec intre rusi, ucraineni, evrei. Dar nu ma ocup in mod special de acest oras. Nu cred ca as putea sa povestesc ceva foarte inchegat despre Odessa.

Dar despre Republica Moldova de ce n-ai macar un capitol?

Am vrut ca publicul romanesc sa perceapa identitatea sovietica, acel homo sovieticus, dintr-o cu totul alta perspectiva. N-am vrut sa introduc elementul national si regional. Romanii sint prea ancorati in regional si national. Cartea asta a fost scrisa din perspectiva: noi si ei. Noi, sovieticii, si ei, americanii.


- A fost ca un exod

De ce ai venit in Romania in 1990?
Terminasem liceul, tatonam cu o plecare la Moscova pentru a studia filozofia. Acea perioada era una a regasirilor originilor comune. Acea deschidere a dus la posibilitatea de a veni si studia in Romania.

Ai facut parte din primul val de basarabeni care a venit la studii.

Da.

Mai tii minte citi au venit atunci la studii?

Eram un tren full. A fost ca un exod. Noi eram primii (sovietici? basarabeni? nu stiu) care plecam in Romania. Am fost petrecuti in Piata Centrala din Chisinau, ni s-au tinut discursuri patriotice, am fost dusi la Ungheni, incarcati intr-un tren international si lasati in Iasi. De acolo am fost preluati, pentru a merge spre Cluj, Bucuresti si Iasi. Eu am fost repartizat la Iasi. Am facut facultatea la Iasi – sase ani de zile – dupa care traseul a fost la Cluj, pentru un master si un doctorat. Iar la Bucuresti am ajuns in 2005.

Cum te-ai simtit in Romania?

A existat tot timpul o discriminare – fie pozitiva, fie negativa – foarte puternica. Daca stiam bine la examen, nu puteam sa primesc nota zece, din cauza ca eram din Republica Moldova. Daca nu stiam lectia, primeam o nota pe care n-o meritam. De ce? Din cauza ca sint din Republica Moldova. Asta s-a intimplat peste tot, in toata Romania. Exista un stereotip ca basarabenii trebuie tratati fie cu ingaduinta, fie trebuie izolati, marginalizati. Dar asta ne-a si ajutat. Eu le spun prietenilor mei basarabeni: daca vreti sa izbinditi in Romania, cultivati-va diferenta. Romania e plina de escu, trebuie sa facem altceva. Asa au izbindit cei de la Planeta Moldova, Pavel Stratan si cred ca va avea succes o fata care a cintat la mine la lansare, Alexandrina Hristov, de care veti mai auzi.


- Comunismul se discuta doar in termeni de dragoste sau ura

De ce, la 15 ani de la prabusirea URSS-ului, ai vrut sa scrii aceasta carte?
E una din obsesiile mele. intre 1990 si 1996, experienta de cetatean sovietic parea sa se indeparteze de mine. Dupa acei ani, recitind carti, analize, mi-am dat seama ca experienta sovietica este una enorma. Si aceasta experienta trebuie redescoperita. Ca si constructie ideologica si culturala, Uniunea Sovietica a fost, de departe, cel mai semnificativ proiect modern si cel mai grandios proiect utopic. in Romania, s-a pastrat doar obsesia comunismului. Comunismul, in Romania, nu se poate discuta in termeni de intelegere. in Romania, comunismul se discuta doar in termeni de dragoste sau ura, ceea ce este un fals: nu trebuie sa-l iubim sau sa-l urim. Dreptul nostru este sa-l intelegem si sa ni-l asumam. Din acest motiv am scris Nascut in URSS.

Ce pastrezi in tine din fosta URSS?

Pe mine ma intriga, in discutiile cu prietenii mei romani, capacitatea lor de a-si distruge trecutul imediat. Eu imi folosesc trecutul. Trecutul nostru a fost o valoare, un bun cucerit, trebuie sa-l folosim, sa-l reciclam, sa-l imblinzim. Nu trebuie devorat sau respins.

O nuanta aici. Sint patru autori – Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir – care au publicat la Polirom, tot in aceeasi colectie in care apari tu, volumul O lume disparuta. Mai exista si Baiuteii, volumul fratilor Florian. in cele doua carti trecutul comunist este revizitat. Ideologia lasa locul amintirii.

Sint de acord ca lucrurile incep sa se echilibreze. Eu respect mult aceste doua carti la care te referi. Cred ca e un inceput bun. Meritul cartilor de care vorbim este de a gasi nuante. Politologul Daniel Barbu a scris un studiu foarte intrigant, in care a dovedit cu date sociologice ca 80% din populatia romaneasca, aflata in comunism, a avut de cistigat. Doar 20% au avut de pierdut. Sint cinice aceste date. Noi stim ca foarte multa lume a suferit, dar sa nu uitam de cei care s-au simtit bine in comunism.

Tu aprinzi un foc care se poate transforma in incendiu. Am impresia ca intregul context romanesc iti este defavorabil. Noi vrem sa condamnam comunismul ca un sistem criminal, s-a facut si o Comisie Prezidentiala in acest sens, si tu vii si spui: fiti mai prudenti, uitati-va la voi insiva, oameni buni!

Sint multe lucruri de condamnat in comunism. Comisia Prezidentiala este condusa de Vladimir Tismaneanu, un intelectual de marca, foarte destept. El simbolizeaza produsul de lux al comunismului. Nu este vina lui, dar el este un produs al comunismului.

Ca noi toti, cei trecuti de 30 de ani.

Da, exact aici doream sa ajung. Noi am invatat in comunism, ne-am format in comunism, de ce nu recunoastem acest lucru? Viata noastra n-a inceput in 1989. Exista acest element biografic – anii de scoala din comunism la cei trecuti de 30 de ani. Evident ca Vladimir Tismaneanu s-a detasat de sistem, a vorbit la Europa libera impotriva comunismului, dar are un trecut in aceasta tara comunista.

Care este solutia: vine un extraterestru si condamna comunismul romanesc?

Nu, noi toti trebuie sa-l condamnam. inainte de a-l condamna, comunismul trebuie inteles. Ne despartim de comunism numai daca il intelegem. Pentru mine, comunismul romanesc este cel mai neinteresant dintre toate tipurile de comunism. Ar trebui spus un lucru transant. Ceausescu nu a existat. Ceausescu a fost inventat, produs de catre masinaria politica si intelectuala romaneasca. Ba mai mult, Ceausescu e o scriitura pe care am scris-o noi, adica Ceausescu sintem noi toti. Nu ne place sa auzim aceste lucruri. insa cred ca aceste lucruri trebuie spuse, regindite si asumate. Si va mai sochez cu ceva: comunismul din Romania a fost banal.


- Ceausescu sintem noi toti

De ce a fost banal?

Noi am avut un model cultural interbelic, cu accente nationaliste si fasciste. Iar in perioada Ceausescu, s-a folosit un discurs neointerbelic: s-a reciclat nationalismul. Iar astazi, mereu si mereu, ni se baga in fata discursul interbelic, ca model cultural valabil. Nu se mai poate ca discursul interbelic sa fie dominant. Abia generatia tinara incepe sa fie mai detasata si fata de comunism si fata de interbelic. Dar, la nivel simbolic, discursul „la putere“ in cultura este cel interbelic.

Sa ajungem la ceea ce spui in finalul cartii. Si anume ca un control politic, existent in comunism, a fost inlocuit de un control economic, cel de astazi, care este puternic impregnat in oameni.

Eu am dreptul sa pun in discutie cele doua tipuri de opresiune, cea politica, din comunism, si cea economica, de astazi. Noi, ca intelectuali, daca ne numim intelectuali, trebuie sa discutam si represiunea din comunism si represiunea de astazi. Eu spun ca noi sintem opaci la ceea ce se intimpla astazi. Eu mai spun ca facem aceleasi compromisuri pe care le-am fi facut si in spatiul comunist. Lucrul la care tin eu cel mai mult este sa-mi chestionez propriile obsesii.

De exemplu ce compromisuri facem noi, acum?

Tacem, tacem, tacem. Trebuie sa punem in discutie in ce sistem traim noi. Cred ca in Romania exista o mare problema cu modul de gestionare a opiniilor. E bine sa se auda doar anumite lucruri. Despre comunism, toata lumea a spus ceea ce trebuia sa se spuna. Avem un anticomunism dur, dar, foarte rar, o discutie despre comunism si despre vinovati.

Vasile Ernu, guvernul, presedintele, liderii de partid sint criticati. Sistemul politic romanesc este mereu pus in discutie. Unde este tacerea?

Nu sint absurd sa sustin ca astazi nu exista dreptul la opinie. Exista. Ceea ce spun eu si intreaga gindire critica occidentala este ca aceasta masinarie in care traim noi este mult mai subtila cu formele de represiune. Sistemul occidental este vazut ca modelul perfect, bun, valabil, dar acesta trebuie mereu regindit, criticat, sanctionat.

Vasile Ernu, gindeste-te, totusi, ce discutii sint despre modelul constructiei europene. in multe state, avem rezultatele referendumurilor de anul trecut, constructia europeana este criticata.

Zi-mi un intelectual care critica noua constructie europeana!

Traian Ungureanu. El a spus in diverse articole ca sint mari probleme de integrare europeana, ca tarile aflate demult in Uniunea Europeana au dificultati, ca umbrela UE este neincapatoare si ca intreaga constructie europeana ar trebui regindita.

Da, ok. El nu critica sistemul, ci neputinta sistemului. Cu toate acestea, discursul oficial este „vrem in Uniunea Europeana“, dar nimeni nu discuta ce greutati vor fi.


- Vreau sa vad o sticla de Brifcor

Cartii tale i se pot face mai multe reprosuri. Primul: esti nostalgic!

Da, sint nostalgic, dar numai intr-un anumit sens. Cine vorbeste despre copilarie si n-are elementul nostalgic? in orice tine de trecut exista un element nostalgic pe care nu poti sa-l lichidezi. Altfel, cartea ar fi fost o facatura. Dar nu sint deloc nostalgic, n-as mai vrea sa ma intorc sa traiesc in URSS si in comunism.

Totusi, nu te dezici de URSS, ba chiar spui ca „din cind in cind mai vreau sa iau un bilet spre URSS“.

URSS a fost patria mea, tara mea. Tara aceasta a disparut. Dar eu mi-o asum. imi asum apartenenta la URSS. Cartea mea are un site, www.nascutinurss.ro, unde nu este doar text, este o arhiva subiectiva, sint sute de imagini, cum arata o sticla, o ciocolata, cum eram imbracati la scoala, poti vedea sute de afise, poti asculta muzica de atunci. Asa ceva in Romania nu exista. Eu le cer prietenilor mei din Romania sa-mi arate lucrurile din copilaria lor. Vreau sa vad o sticla de Brifcor. Ce le spunem copiilor nostri? Doar condamnam moral comunismul, tinem predici? Ce intelege un copil din scoala primara despre ce a fost comunismul? Daca scoti o carte cu obiectele din comunism, raul, pentru copii, va disparea, pentru ca ii vezi goliciunea. Copiii trebuie sa se amuze de obiectele din comunism, nu sa li se tina discursuri despre comunism, pe care ei sa le invete papagaliceste. Din acest punct de vedere, Germania a actionat cel mai bine. Apar sute de carti, sint mari sanse sa public si eu versiunea in germana a cartii mele. Germania face cel mai bine despartirea de comunism. A facut despartirea de nazism, acum se elibereaza si de comunism. Dar discuta despre comunism, cerceteaza comunismul, au deschis toate arhivele, au o lege a lustratiei, sint nuante, sint perspective enorme, sint filme, se discuta normal despre o lume atroce. Filmul Good bye, Lenin! este facut pe aceasta directie, a despartirii de comunism printr-un film care sa prinda la tineri, pe care tinerii sa-l inteleaga.

Ce s-ar fi intimplat cu tine daca URSS nu s-ar fi oprit?

E o intrebare pe care mi-o pun mereu: ce-as fi facut in comunism? Cred ca m-as fi comportat la fel, as fi gindit destul de apropiat. Compromisurile pe care le fac acum le-as fi facut si in sistemul comunist, iar indoiala pe care o am acum, as fi avut-o si in comunism.

Uite citeva exemple de nostalgie, pe care le dezvolti in carte: iti amintesti cu drag de filmele copilariei, de bucataria sovietica, despre care spui ca era un spatiu care inlocuia societatea civila.

As fi putut fi considerat nostalgic, daca nu vorbeam despre fiecare amintire intr-un mod ironic. Eu lucrez cu acest instrument, ironia, il ador. in schimb, nu-mi place bascalia. in Romania, mi-au trebuit peste zece ani ca sa inteleg discursul din Academia Catavencu. Pentru mine, bascalia din Academia Catavencu a fost, multi ani, un fel de injuratura de mama. Pentru ca acea bascalie parea facuta de pe pozitii de putere, de pe pozitia celui care detine adevarul: sa-ti distrugi adversarul fara a-i permite sa se apere. Eu chestia asta n-o inteleg. Eu sint ironic, nu bascalios. Eu incerc sa arat ca ceea ce am trait noi ne poate ajuta. Aceasta intoarcere in timp asupra vietii mele, privind-o fara incrincenare, ma face sa spun si ca au fost foarte multe elemente pozitive.

Vasile Ernu, te avertizez: toti anticomunistii din Romania iti vor sari la beregata. Si vor sari si la beregata mea. Asta se va retine: intr-un interviu cu Ovidiu Simonca, Vasile Ernu a spus ca in comunism au existat foarte multe elemente pozitive. Da-mi un exemplu de element pozitiv.

Accesul la educatie a fost deschis pentru oricine. Eu intreb orice cadru didactic ajuns profesor intr-o universitate din Romania: cum a ajuns el, baiat de la tara, sa fie profesor universitar? La Cluj, 90% din profesorii care sint acum la Universitate si care au sub 40 de ani nu sint nascuti in Cluj. Nu discut aici cum era sistemul de invatamint, cit de performant era sau cit de indoctrinat era. Spune-mi, acum, in 2006, citi copii de la tara pot sa invete intr-o universitate? Daca parintii sint saraci, copilul acela, oricit de multa tragere spre invatatura ar avea, este defavorizat din start. in comunism, copilul de la tara putea ajunge la facultate. Si mai este un aspect: degradarea scolii primare. Astazi, noi, in Romania, avem foarte putini invatatori foarte buni. in URRS, chiar cu toate indoctrinarile, copii facuti prea de timpuriu pionieri, scoala primara era foarte buna. in comunism, ca sa mai dau un exemplu care sa contrarieze, un copil istet punea intre paranteze ideologia, si citea carti bune. Astazi, copiii din Romania nu se duc la carti: cultura lor principala este televizorul. Ceea ce vreau eu sa spun este sa fim un pic mai detasati fata de aceasta incrincenare. Si vreau sa mai spun ca lumea in care traim poate fi la fel de periculoasa, sint pirghii la fel de puternice, ca se intimpla si astazi lucruri la fel de urite. Eu nu ridic in slavi comunismul si nu laud capitalismul. Eu spun doar ca noi ne-am format in comunism si ca, astazi, nu traim in „cea mai buna dintre lumile posibile“. Trecutul ma intereseaza pentru a intelege mai bine prezentul. Cartea chestioneaza trecutul in perspectiva intelegerii prezentului.

Ce mai este acum fosta URSS?

in primul rind, se discuta foarte putin despre cum s-a dizolvat acest colos. Practic, niste oameni au decis, la o bere sau la o vodca, sa dispara imperiul. Masinaria inca functiona, dar ei au decis sa opreasca acest sistem. Eu spun in carte: comunismul s-a oprit, nu s-a terminat. Astazi, putem spune ca, in Rusia, s-a trecut de la un sistem birocratico-politienesc la un sistem nomenclaturisto-oligarhic. Tarile Baltice au adoptat cel mai repede modelul neoliberal, in Rusia este o nebunie, tarile din Caucaz ar vrea sa se democratizeze, dar nu prea pot, iar in Republica Moldova, avem un Partid Comunist, care gindeste pro-european. Am facut acum un an un interviu cu Voronin, pentru un post de radio german, si el vorbea ca orice birocrat de la Bruxelles, despre integrarea europeana a Republicii Moldova, despre drepturile omului.

La Chisinau ai vrea sa faci o lansare?

Da, am multi prieteni acolo. Si mai vreau lansari la Cluj si la Iasi, orase in care am locuit.

Ai stiut ca vei avea acest titlu, Nascut in URSS, inainte de a te apuca de scris?
Proiectul se numea, de la inceput, Nascut in URSS. Eu le-am propus prietenilor mei, nascuti in URSS si raspinditi in toata lumea, sa scriem impreuna o carte. Proiectul comun n-a functionat. Asa ca am inceput sa scriu eu singur. Din noiembrie 2005, timp de doua luni, m-am documentat – a fost o chestie de reactivare a memoriei. Trei luni am scris si o luna a durat redactarea si tiparul. Practic, in sase luni proiectul meu a fost incheiat.

Ce urmeaza?

Dupa Nascut in URSS, care este debutul meu in volum, trebuie – nu-i asa? – sa scriu, anul viitor, o carte intitulata Trait in Romania.


„Orice glezna dezgolita crea tulburare erotica in mentalul colectiv“

Ce nume de bautura din cele pe care le descrii in carte iti place?
„Cipok“ imi place cum suna. La fel, imi place „Goneste ursul din birlog“. Sint combinatii intre vodca si bere, acesta este amestecul cel mai utilizat. „Goneste ursul in birlog“ este asa: incepi cu bere, dupa fiecare inghititura se pune vodca, si la sfirsit berea este inlocuita de vodca.

La gust, tu ce preferi?

Apa plata.

Serios?

Da, foarte serios. Si nici nu recomand nimanui asemenea combinatii.
Ai doua capitole extraordinare intitulate Sexul in URSS. Sa te citez: „Ce poate fi mai sexy decit glezna mitralioarei Anka, ce se spala pe picioare in riu si pe care o vedem numai noi, poporul sovietic?“. Curat sex, coane Vasile!
Mi se permite o paranteza? in Uniunea Sovietica sistemul comunist a fost pe bune, nu s-a construit pe oportunism, ca aici. Masa critica, masa dominanta a crezut, si-a asumat comunismul. Oamenii au murit pentru comunism. Revolutia din Octombrie a fost o infruntare intre frati, intre albi si rosii, acolo a curs singe, n-a fost nimic trucat. Ideea revolutionara a biruit prin lupta. Lenin a fost respectat ca un erou. Treptat, au aparut oportunistii, ca peste tot, ca in Romania.

Al Doilea Razboi Mondial a creat un nou val de oameni care sa creada in comunism?

Al Doilea Razboi Mondial a fost un element-cheie pentru comunismul sovietic. Cine vrea sa studieze spatiul sovietic nu poate sa nu ia in seamna Al Doilea Razboi Mondial. Razboiul pentru apararea patriei, cum l-au numit sovieticii, a fost perceput ca o invazie straina asupra spatiului sovietic si ca un sacrificiu enorm. Practic, URSS a iesit din razboi cu cele mai mari pierderi, au murit peste 20 de milioane de oameni. Pe de alta parte, in URSS, razboiul a fost considerat o victorie a sovieticilor asupra lumii intregi. in mentalitatea din URSS, sovieticii au fost invingatorii absoluti ai razboiului. in URSS, americanii au fost perceputi ca lasi pentru ca au intrat tirziu in razboi, doar cind au inteles ca URSS ar fi putut iesi invingatoare in toata Europa. Aliatii nu au avut curajul sa deschida un al doilea front mult mai devreme. Lucrul asta ar fi schimbat fundamental datele problemei. Poate ca n-am fi avut o jumatate de Europa sub comunism.

N-au profitat sovieticii de victoria din razboi pentru a se instala in jumatate de Europa?

Au profitat, fara indoiala. Dar, la inceput, sovieticii nu aveau in gind ideea „exportului de revolutie“. URSS dorea doar sa-si refaca teritoriile din vechiul Imperiu Tarist. De aceea, am pierdut Basarabia. Dar nu exista un proiect de extindere, cel putin datorita faptului ca aripa Trotki – care era pentru expansiune si export de revolutie – fusese inlaturata de Stalin. Aripa Stalin a fost pentru consolidarea sistemului in interior: aliatii au favorizat drumul sovieticilor spre mijlocul Europei. Abia cind Aliatii au intervenit, URSS s-a oprit la Berlin, desi URSS putea ocupa Franta, unde era un mediu propice ideilor bolsevice. Amintiti-va ce bine se scria de Stalin, dupa razboi, in mediile intelectuale franceze.

Revenim la sex!

Revenim! Sexul la sovietici era privit printr-o perspectiva ascetica. In primi ani revolutionari se discuta despre lichidarea familiei si s-a inceput un proiect. Motivatia era ca noi toti sintem tovarasi de drum si traim in comunism, iar sexul este pentru reproducere si nu pentru placere. Familia trebuia lichidata pentru ca se considera ca este un produs burghez, cultiva individualitatea sot-sotie in detrimentul proiectului comun al comunismului. Nu s-a reusit lichidarea familiei, dar s-au instituit reguli severe. Eu exemplific dintr-o brosura comunista cum trebuia sa se faca sex in URSS: sa nu fie prea des, sa nu se faca din placere, sa se faca in interes de clasa, iar sexul sa nu fie aratat, descris. Au disparut elementele vizuale. O femeie nu trebuia aratata in frumusetea ei, ci imbracata cit mai uniform, cit mai sters, fara goliciuni. Dar fiinta umana are puternic impregnat un element erotic. El nu poate fi controlat, stapinit. Dimpotriva. Aceasta invelire a corpului uman a creat un puternic sentiment erotic: orice glezna dezgolita crea tulburare erotica in mentalul colectiv. Nu mai vorbesc de expuneri mai mari. Cind a aparut filmul Satra s-au vazut, citeva secunde, sinii dezgoliti ai eroinei principale. Toata lumea rosea, pufnea, comenta. Iar in filmul Micuta Vera s-a aratat, prima oara intr-un film sovietic, o scena de sex cu partenera deasupra barbatului.

In ce an era?
In 1987.

Te-ai dus sa vezi Micuta Vera pentru ca ai auzit de acea scena erotica?

Cred ca da. Eu am vazut Micuta Vera de doua ori. Nu e un film foarte bun, au fost filme care au jucat un rol mult mai puternic. Dar acel act sexual era un afront la adresa obsesiei sexuale reprimate. Micuta Vera era unul din primele filme cult, care dadeau nuanta lumii pe care o paraseam si a noii lumi in care intram. Era perioada perestroika, una dintre cele mai prolifice. A fost o perioada excelenta, a pregatit schimbarile radicale. Noi, cind am venit in Romania, ne-am confruntat cu o lume nepregatita. Noi eram dezmortiti bine, traiam intr-o lume normala. Prin perestroika, am putut sa ne exprimam. in Romania, in 1990, mai mult se urla, existau tot felul de fobii, n-aveai cu cine sa discuti pentru ca toata lumea striga. in URSS, zagazurile fusesera rupte in anii 1985-1987. Era perioada adolescentei noastre, puneam in discutie orice. inca nu aveai voie sa-l critici pe Lenin, dar lucrurile mergeau in acea directie. Or, Romania nu avusese o perestroika, se trezise la viata fara sa stie sa mearga, fara sa stie sa discute, fara sa stie sa inteleaga.

^înapoi sus^

4. www.metropotam.ro

Vasile Ernu s-a "Nascut in URSS"

Vineri seara s-a lansat in Club A, cu muzica ruseasca si fotografii de conducatori dictatori iubiti, volumul de debut al lui Vasile Ernu - "Nascut in URSS". Trecutul trebuie asumat fara atitudini extreme, spune Vasile Ernu. Nu ii intelege nici pe cei care se raporteaza la trecut cu nostalgie si il idealizeaza, dar nici pe cei care il neaga in totalitate.

In aceasta atmosfera de normalitate si asumare relaxata s-a desfasurat si intalnirea din Club A, moderata de Andrei Gheorghe, unde s-au povestit amintiri din comunism, intamplari din fosta URSS (Vasile Ernu spunea ca, de exemplu, in URSS distantele nu se calculau in kilometri ci in zile. La o suprafata atat de mare, perceptia spatiului disparea si ramanea doar ideea ca intre localitatea X si localitatea Y mergi 2 zile cu trenul), glume despre cum bea cetateanul sovietic sau cum vedea un elev geografia "imperiului". Costi Rogozanu a citit fragmente din carte, Pavel Stratan a cantat iar Dan Perjovschi a vorbit despre cat de greu este sa definesti niste limite culturale.

Ne-a placut ideea unei lansari mai putin traditionale si promovarea care i s-a facut inainte, astfel ca in sala era multa lume, probabil mai multa decat ar fi fost daca evenimentul s-ar fi intamplat la... Uniunea Scriitorilor.

"Nascut in URSS" are si site, iarasi o idee buna zicem noi, mai ales ca acolo nu gasim doar coperta si fragmente din carte, cum am mai vazut, ci fotografii, inregistrari sau muzica din lumea sovietica. O lume construita din bucati, un puzzle cum spune chiar autorul, minimalista si cotidiana. Pentru cei mai tineri probabil ca par chiar exotice si amuzante, dar pentru cei care au trait efectiv in acea perioada, erau o realitate greu de ignorat.

^înapoi sus^

5. Suplimentul de cultură nr.79, 3-9 iunie 2006

Cum am întinat înaltele idealuri comuniste
Constantin Vica

Vineri, 26 mai, Vasile Ernu, în lipsa unei revoluţii care să ne mai scoată din plictiseală, şi-a lansat o egografie: Născut în URSS. În Club A. Şi cu un puhoi de foşti pionieri gata echipaţi cu cravatele roşii. A fost maraton de lectură, dar şi Congres extraordinar, laborator de nostalgie, dar şi muncă patriotică. Tot ceea ce v-a fost frică să ştiţi despre comunism puteaţi să-l întrebaţi pe Vasile Ernu. Care nici el numai e tânărul revoluţionar de altădată, parcă bate încet spre un Lenin mulţumit îmbrăcat în Ostap Bender, atent la discursul (auto)ironic, atent la ceea ce niciodată comunismul nu a reuşit să simuleze pînă la capăt: pluralismul opiniilor, interacţiunea ideologiilor.

URSS e cel mai cool lucru posibil
Ce am aflat la maratonul de lectură din Club A: Planeta Moldova face mici filmuleţe la fel de bolnave despre fete prostuţe şi bărbaţi răi. Andrei Gheorghe în continuare e Gheorghe, se descurcă excelent. Mihai Vakulovski traduce beton din limba rusă isteriile de melodii rock ale anilor 80 (din DDT: “Pe cer un curcubeu atârna, iar pe el o scroafă stătea / Şi cu ochi de privighetoare de sus totul urmărea.”). Pe partea aparent nesovietizată, adică pe comunismul românesc, părerile sunt împărţite. Ca şi cum toată viaţa băieţii noştri (fraţi mai mici ai băieţilor lor, care au luat-o singuri pe drumul cunoaşterii capitaliste) ar fi exersat discuţia liberă, din vârful pipei, nu cu radioul dat la maxim să nu se audă nimic.
Cum spunea şi Bogdan Ghiu: “Născut în URSS parcă nu are autor”. Volumul e scris din memoria sovietică colectivă, în care lucrurile se amesteacă alandala, de la Stalin la Nu pagadi, cu trecere prin perestroika, Victor Ţoi, Maiakovski şi desigur, Ostap Bender. Este ficţiune toată realitatea asta pe care Vasile Ernu o exploatează ba antropologic, ba literar, ba logic, ba subţire-ideologic? În mod sigur e o explorare, ceva între prima vorbă a lui Gagarin (Poehali – Să mergem!) şi frumoasa vorbă a lui Erofeev: “Şi am băut imediat”.
Costi Rogozanu observă mişcarea de marketing: stânga a devenit un produs de consum al capitalismului. Ea e un brand cu foarte multe picioare. “Stânga e ceva foarte cool, foarte capitalistă” insistă Rogozanu. Tovarăşul Ernu speră ca adevărata stângă, de la Marx citire, să se redreseze în România. Apoi Rogozanu a citit textul în care politrucul de ieri face PR-ul de azi, activistul pierdut e în căutarea noii manipulări. Şi concluzia: “În URSS era naşpa; partea intrigantă a cărţii e tocmai paralela între comunism şi capitalism”.

Eu nu am nici un fel de nostalgie
Spune Perjovschi. “Coada era ura faţă de aproapele meu. Vasile strică imaginea fixă din cultura română. Vasile tocmai a coborât acum din Cosmos şi lumea nu mai e aşa cum credea el.” A încheiat Perjovschi.
“Jos mâinile murdare de pe visul copilăriei mele!”. De aici începem să-l ascultăm pe Ernu. Apoi se dă de gol: e de partea teoriei criticiste. Să preluăm citic şi comunismul şi capitalismul – conceptul în care ne mişcăm e represiunea, fie ea ideologică sau economică. Ce este URSS? Patria în care nu există distanţe în spaţiu, ci în timp. Patria în care, tocmai pentru că uniformizarea era comandată de la centru, puteai să faci diferenţa. Şi patria din care nu mai poţi pleca niciodată. Vasile Ernu nu a făcut un experiment şi nici măcar o mărturisire despre comunism. A repetat, într-o carte uşor lizibilă, dar cu multe uşi de deschis, visul copilăriei sale, în care nimic nu era mai înfricoşător şi mai blând ca plapuma roz de pe harta lumii, Uniunea Sovietică.

Casetă 1
Cîteva lucruri noi despre un imperiu mort
Gagarin, chiar dacă e băiat din popor, i-a rupt pe americani.
În URSS nu se face sex. Aici femeile şi bărbaţii sunt tovarăşi de viaţă.
În URSS se bea foarte mult pentru că se bea ingenios. Nu poţi bea nimic aşa, de dragul beţiei. Bei să faci sex cu băutura. Acest sex e permis în URSS.
Micuţa Vera: “Iar scopul nostru, Serioja, este unul singur: comunismul.”
Ostap Bender: “Rusia nu te va uita.”

Caseta 2
www.nascutinurss.ro

^înapoi sus^

6. Prezent NR: 19 Joi, 08 Iunie 2006

Carte: Lobotomia este inutila
Mihai Iovanel

Am terminat de saisprezece ani cu comunismul. Chiar asa? La revolutie eram intr-a cincea si deja era prea tirziu pentru ca una bucata creier pe care o am in dotare sa mai poata face pe niznaiul. O lobotomie ar fi putut rezolva problema, dar n-a fost sa fie.

^înapoi sus^

7. Ziarul Clujeanului nr.9, joi 8 iunie

Amintiri din URSS
Interviu Claudiu Groza cu Vasile Ernu

Cele mai citite capitole din carte, la care am primit cele mai multe semnale, sunt «Sex în URSS» şi «Ce bea cetăţeanul sovietic?». Motoul secţiunii despre băutură este foarte clar: «Orice arde, se poate bea»

- “Născut în URSS” e prima ta carte. Va fi şi ultima?

- Sper că nu. M-a surprins că pot scrie mai repede decît mă aşteptam. Evident că mai am mult de lucru. Oricum, voi încerca o a doua carte, care acum se află în stadiu de proiect, legată de spaţiul romanesc.

- Vasile Ernu, ideea scrierii volumului “Născut în URSS” a fost a ta, sau ai fost “provocat” de cineva?

- Ideea mi-a aparţinut. A fost, iniţial, un proiect mai amplu, vroiam să lucrez cu mai mulţi oameni născuţi în Uniunea Sovietică, dar n-a ieşit, aşa că m-am hotărît să scriu cartea singur. A durat două luni documentarea şi trei luni scrierea propriu-zisă.

- E o abordare personală, sau un fel de “studiu ştiinţific”?

- Inişial am dorit să fac un soi de “dicţionar” al spa]iului cotidian sovietic. După aceea mi-am dat seama că nu voi putea să scriu aşa ceva, şi am combinat trei categorii de texte. O parte sunt mai apropiate de proză, în care-mi evoc anumite amintiri şi experienţe directe, altele seamănă cu nişte eseuri, dar foarte lejere şi ironice, iar celelalte sunt texte-documentar. Toate sunt foarte apropiate ca stil şi în toate folosesc ironia - “tehnica” mea preferată.

- Ironia e evidentă în cartea ta. Pe de altă parte, se simte acolo şi un pic de emoţie. De unde vine emoţia?

- Cartea nu este nostalgică, dar are un element de nostalgie, care ţine de autenticitatea scriiturii cînd se raportează la trecut. Este vorba de viaţa noastră trăită pînă la o anumită vîrstă. Eu vreau să pun accentul pe faptul că trecutul nostru, indiferent de sistemul în care trăim, este un trecut pe care trebuie să-l înţelegem, să ni-l asumăm şi să-l revalorificăm. Cartea mea este şi o replică adusă spaţiului romanesc, unde trecutul este în general negat. Cartea mea este un model despre cum trebuie să ne raportăm la trecut.

- Cu siguranţă, cei care fac parte din generaţia ta, indifferent din ce ţară estică provin, se vor regăsi în carte. Cum crezi că o să reacţioneze cei foarte tineri? Vor citi volumul doar ca pe o colecţie de “poante”?

- Am scris cartea privind în trecut şi chestionînd prezentul. Eu cred că şi generaţia tînără, şi cea vîrstnică trebuie să înţeleagă ceva: între lumea veche şi lumea nouă nu există nici o diferenţă esenţială. Noi, astăzi, facem aceleaşi compromisuri pe care le-am făcut şi în alt sistem. Trebuie să fim atenţi, să fim critici şi să nu intrăm în maşinăria sistemului. Cred că generaţia tînără poate să înţeleagă acest lucru privind înapoi şi dîndu-şi seama că riscă să facă aceleaşi greşeli pe care le-au făcut părinţii şi bunicii.

-------
 “Născut în URSS” acoperă practic toate zonele vieţii de zi cu zi din timpul comunismului.
De la viaţa “la comun” la activităţile şi taberele pioniereşti, de la rock la politică sau de la băutură la bancuri, totul este “radiografiat” cu umor ăi naturaleţe de Vasile Ernu. |ntr-un fel, autorul seamănă cu un bunic povestindu-ţi nepoţilor tinereţea năbădăioasă. Pentru cine a trăit epoca evocată în carte, “povestea” lui Ernu e o oglindă. Pentru ceilalţi, poate fi divertisment. Inspirat din realitate.

Odată cu lansarea cărţii, Vasile Ernu a pregătit şi un site special, www.nascutinurss.ro, unde, pe lîngă amănunte despre volum, cronici şi alte texte, pot fi găsite imagini, afişe şi diferite obiecte din fostul URSS ori fotografii cu Lenin

Vasile Ernu este cetăţean al fostului URSS. Asta chiar dacă, de ani buni, s-a mutat în Romania, la Iaşi, la Cluj şi la Bucure[ti. El îşi asumă cu o nostalgie ironică anii trăiţi în Uniunea Sovietică, în
volumul “Născut în URSS”, apărut recent la Editura Polirom şi care va fi lansat mîine, de la ora
17.30, la Cluj, la Meeting Point-ul TIFF de la Muzeul Na]ional de Artă.

^înapoi sus^

8. Dilema Veche Nr.124 9-16 iun. 2006

URSS ocupă spaţiul virtual românesc
Ioana CALEN

Vasile Ernu, autorul cărţii Născut în URSS, se autodescrie ca "produsul perfect soviectic", un homo sovieticus pursînge. Nici n-a apucat să fie lansată bine, că Născut în URSS a şi încins atmosfera şi a stîrnit controverse. Cel mai des s-a spus că este vie şi enervantă. Mai precis, enervant de vie! Ca şi cum nu ar fi fost suficient că ne-a dat dureri de cap cu cartea asta, Vasile Ernu a avut tupeul să o extindă şi asupra Internet-ului românesc, neprihănit de cele sovietice ca un ţînc de trei ani care, între două partide de somn, mai bagă un Counter Strike. Născut în URSS este prima carte din România cu un site propriu (www.nascutinurss.ro ). Nu-i nimic spectaculos în asta. Şi nici enervant. Dar cînd este vorba de primul site din România dedicat comunismului, ar trebui să ne dea un pic de gîndit.

Ernu cel din afara textului este un tip cool şi perfect adaptat lumii capitaliste, care ştie să îşi promoveze produsul şi să (se) vîndă, să facă valuri şi să zgîndăre spiritele (şi bubele lor). Site-ul nu prea face cu ochiul, are un look auster, fără brizbrizuri şi jucării, pentru că este în primul rînd o "arhivă subiectivă şi funcţională"
care ilustrează anumite lucruri din carte. Ideea iniţială era ca aceste imagini să ajungă pe un CD, dar, pentru că legea copyright-ului în România este complexă şi are multe aspecte, proiectul a fost redus la această pagină web.

www.nascutinurss.ro conţine informaţie şi materiale despre URSS cît nu conţine tot Internet-ul românesc. Nostalgicii puterii sovietelor, care înţeleg ruseşte, pot asculta online discursurile marilor conducători, precum Andropov, Brejnev sau Lenin. Imaginile cu obiecte vor trezi cu siguranţă amintiri celor a căror copilărie este strîns legată de cravatele de pionieri, păpuşile ruseşti, de numărătorile cu bile de lemn după care au învăţat să socotească, magnetofoanele cu benzi pe care, atunci cînd se rupeau, le lipeau cu scotch, ascuţitoarele de creion cu manivelă, lupul din desenele "Nu zaeţ pagadi" sau jucăriile cu ursuleţul Mishka, simbolul jocurilor olimpice de la Moscova în 1980. Puteţi downloada cîntece pioniereşti, coloana sonoră de la Scufiţa Roşie, iar rockerii vor fi mai mult decît încîntaţi să redescopere Kino, Nautilus Pompilius sau Krematory.

^înapoi sus^

9. Cultura nr.22, joi 22 iunie 2006

Natural born communists
Mihai IOVĂNEL

Vasile Ernu, „Născut în URSS”, postfaţă de Sorin Antohi, Editura Polirom, 272 pagini

Am terminat de şaisprezece ani cu comunismul. Chiar aşa? La revoluţie eram într-a cincea şi deja era prea târziu pentru ca una bucată creier pe care o am în dotare să mai poată face pe niznaiul. O lobotomie ar fi putut rezolva problema, dar n-a fost să fie.
Am avut totuşi noroc. Alţii aveau mai mulţi ani, mult mai mulţi, şi virusul vieţii în comunism se prăsise ca iepurii în creierele lor. Ghinion: dar ce puteau face? Să privească încruntaţi spre trecut? Era nasol. Să trăiască în prezent? Şi ăsta era nasol. Să trăiască în viitor? Ce a aia? Care viitor? Viitorul sună bine, adică există, doar în reclame.
Din păcate, la noi a fost aleasă soluţia cea proastă. Despărţirea de comunism s-a făcut în România prin vorbe; dar singurul lucru de care vorbele acestea au fost în stare să se despartă a fost o caricatură. Profitabilă, desigur, pentru designerii ei. Cât timp comunismul a fost bucătarul şef, mai toată lumea a tăcut mâlc, curajul şi „atitudinea” sinonimizându-se cel mult prin bancuri. După, toţi au început să aibă crampe, să emită, cu faciesuri sumbre, discursuri patetice despre coşmarul pe care l-au trăit. „Am trăit într-un coşmar”, e sound-ul dominant, „am trăit într-un coşmar şi abia acum ne dăm seama de asta: până acum doar am visat, acesta e motivul pentru care am tăcut”. Vorbe de oligofreni care tocmai şi-au făcut upgrade de IQ; de fapt, vorbe de şmecheri care exploatează portofelul anticomunismului cu aceeaşi căldură cu care au făcut-o şi cu portofelul comunismului. (Ar fi interesant de comis un studiu despre cât datorează anticomuniştii postrevoluţionari – anticomuniştii cu gura: Blandiana, Paler, Liiceanu etc. – comunismului; şi nu numai în sensul truistic-identitar al amprentei unice lăsate de o realitate unică).
Inevitabil, despărţirea de comunism a fost o păcăleală. Singurul mediu în care ea s-a manifestat a fost cel retoric.

Faceţi cunoştinţă cu Vasile Ernu

De fapt, tot ce vreau să vă spun e că am citit o carte care m-a entuziasmat, pentru că oferă un răspuns – sub forma implicită a unei filosofii existenţiale. Se numeşte „Născut în URSS” şi e un volum de „memorii”/ „autoficţiuni”/ amintiri-despre-ceea-ce-înrăma-viaţa-în-comunism. E scrisă de un tip născut în 1971 în Odessa, adică în marele imperiu URSS, şi care din 1990 trăieşte în România. Cum? Cu ironie şi în acelaşi timp cu tandreţe. Vasile Ernu inventariază aproape toate lucrurile mărunte sau mari, obiectele, ticurile, decorurile, personajele şi rutinele printre & cu care a trăit. Şi nu lasă nimic în urmă (decât la modul distanţei ironice), pentru că toate acestea fac parte din el.
Ce spune în esenţă, din punctul de vedere al atitudinii, Vasile Ernu? Două lucruri extrem de simple, dar în acelaşi timp greu de asumat:
(i)„lumea în care am trăit nu a fost nici atât de rea şi nici atât de bună pe cât cred unii sau alţii. La această lume din care am ieşit nu ar trebui să ne raportăm cu ură, dispreţ, dragoste sau ignoranţă, ci trebuie doar să încercăm să o înţelegem şi să ne-o asumăm. (...) ceea ce am trăit nu e neapărat «greaua moştenire», ci un dat, o realitate care e şi rea, dar şi bună. Important e ce facem cu ea, cum ştim să o gestionăm şi să o valorificăm.”
(ii)„între lumea din care am ieşit şi lumea în care am intrat nu există o deosebire fundamentală, ci doar una de nuanţe, de ambalaj. Dacă lumea în care am trăit era axată pe represiune politică, lumea în care am intrat e bazată pe represiune economică. Sunt două feţe ale aceleiaşi monede. Ambele sunt forme de represiune şi de control. Ambele ne controlează şi ne subordonează; încearcă să ne transforme în sclavi şi maşini care răspund unor comenzi prestabilite. Ambele spală creiere la fel de perfid şi ne alienează la fel de eficient.”
Apare în aceste fraze o atitudine esenţială: indiferent de spaţiul unde ne naştem şi trăim, răsuflarea unui Sistem ne ventilează spinările. Unele sisteme sunt vizibile, altele mascate; unele mai rafinate, altele mai brutale, etc. etc. Dar: acesta este un dat, un punct de plecare. Nu la asta ni se reduc vieţile. Sistemul este în cele din urmă o abstracţiune (chiar dacă efectele şi pionii sunt concreţi); viaţa este cât se poate de reală. Dacă o scriem şi rescriem în funţie exclusiv de abstracţiunea numită sistem, cine e fraierul? Sistemul (care, neavând existenţă individuală, nu are conştiinţă; şi deci e perfect nesubiectiv, adică perfect „obiectiv”, adică perfect rece/ „nepăsător”) sau noi?
Până să ajungă la aceste concluzii (care multora le vor părea scandaloase), Vasile Ernu îşi revizitează viaţa de ex-cetăţean sovietic (atenţie! nu de român). Cu fraza asta intru în două paranteze.

(i)De ce e Ernu atât de sovietic

Pentru că e preferabil să vii dintr-un centru decât dintr-o colonie. OK, Odessa nu e în centrul URSS; dar măcar făcea parte din corpul sistemului comunist; nu era, precum România, căţelul care păpa firimiturile acestui sistem.
Pentru că URSS e patria-mămică a comunismului: spaţiul unde brandul comunismului a fost inventat (pe bune) şi avortat (tot pe bune).
Pentru că în URSS comunismul şi-a maximizat măreţia (care nu poate fi negată, oricât de criminală, ticăloasă a fost ea); iar, din câte ştiu, ruinele relevante sunt acelea ale unei cetăţi erecte – nu ale unei cocioabe precare.

(ii)Câteva comparaţii: de ce e Ernu atât de tare

Într-o anumită măsură, tocmai pentru că vine din URSS, dintr-un spaţiu cultural pe lângă care România a făcut şi va face întotdeauna o figură la fel de serioasă ca republica de la Ploieşti.
(Paratenteză în paranteză: uitaţi-vă, ca fenomen, la scriitorii tineri basarabeni, care importă/ adaptează pentru uzul României literare scriitori ruşi. Oricât de la mâna a doua ar fi, oricât de xeroxate ar părea versiunile lor după „sufletul rus” – tot sunt extraordinar de interesanţi, de vii, de atinşi de o „nebunie” pe care la noi o găseşti doar prin mediile nescriitoriceşti de la 9.)
Vasile Ernu e lipsit de complexele şi frustrările de care dădea dovadă, într-o lucrare aproximativ similară, Paul Cernat. Îl amintesc pe acesta din urmă şi nu pe altul pentru că Paul Cernat reprezintă plafonul momentan al unui dezgustător machiaj autoficţional: discursul lui amorsa o serie de fantasme ale subversiunii, chipurile asumată precoce încă din grădiniţă (perioadă în care ia cunoştinţă de existenţa Europei Libere şi sabotează intonarea imnului de stat, înjurându-l în gând...)
Desigur, Vasile Ernu nu e tare doar pentru că vine dintr-un spaţiu cultural de primă mână sau pentru că nu e frustrat ca unii autohtoni. Şi nici pentru că are curajul de fi în răspăr cu lumea bună a anticomunismului caricatural.
Dar trebuie şi astea numărate.

Fără batiste!

Vasile Ernu e tare prin relaxarea şi forţa cu care uneşte şi simetrizează Literatura şi Mesajul.
Iată mesajul, aşa cum am putut eu să îl înţeleg.
Încercaţi să vă despărţiţi de unul dintre picioarele care vă compun dispozitivul corporal; veţi descoperi că singura metodă plauzibilă e aceea cu toporul. Şi că nu e recomandabilă.
La fel şi cu memoria, cu amputarea ei şi a substanţei care o umple. Despărţirea de comunism: care despărţire? A fost nasol? OK, şi ce dacă? Viaţa e viaţă, oricum şi unde ai trăi-o, indiferent de ideologia la modă, spune printre rânduri Vasile Ernu. E inutil să te desparţi în vreun fel de ea; măcar pentru măruntul motiv că alta nu vei primi.
Am fost comunişti; unii mai mari, alţii mai mici, unii mai mult, alţii mai puţin – dar am fost cu toţii subiecţii acelui sistem. Asta e. Acum suntem capitalişti. Asta e. Tot ce am făcut a fost să schimbăm trenul pe un altul; dar ce rost are să fluturăm batistele? Vehicolul (care nu e lumea în care trăim, ci viaţa pe care o trăim) a rămas acelaşi, chiar dacă băncile care înainte erau de lemn sunt acum capitonate, iar aerul pare oarecum mai parfumat.

^înapoi sus^

10. Suplimentul de cultură nr.82, 24-30 iunie 2006

Ernu şi ENRON
C. Rogozanu

Consum haotic de obiecte culturale! Doar începe vara. Mai întîi un Ernu care îşi permite luxul iresponsabilităţii, lux extrem de costisitor într­o cultură de provincie. Apoi, un film despre megafalimentul ENRON, o ciudată companie americană susţinută politic (de clanul Bush) şi „piaristic“ care s­a prăbuşit cu zgomot asurzitor în urmă cu cîţiva ani. Un text despre formele servituţii şi ale opresiunii în diverse ordini. Şi despre tot soiul de impertinenţe ale observatorilor realităţilor de azi şi de ieri.
Ernu evocă trecutul comic­glorios al cetăţeanului uresesist. Aparent îşi asumă o nostalgie soft, fără mari pretenţii, de amuzament, în care sînt povestite amestecurile alcoolice ale lui homo sovieticus, în care sînt trecute în revistă şocurile cine­erotice ale aceluiaşi, în care toaletele intră într­un soi de turbion nostalgic înduioşător. Dar acesta nu este decît un ambalaj comercial pentru cîteva mesaje dure, asumat de stînga, pentru afirmaţii curajoase, tupeiste sau iresponsabile. Cum altfel poate părea o echivalare relaxată a comunismului cu capitalismul? Cum pot părea, cu un discurs intelectual dominator asumat anticomunist în România, meditaţiile asupra mîndriei cetăţeanului sovietic versus mîndria cetăţeanului american?
Aici apare acea iresponsabilitate de lux despre care vorbeam la început şi pe care Ernu o propune nonşalant. Formularea unei întrebări cu argumentaţie simplă care să neliniştească profund. Aceasta e finalitatea, fără dorinţă de rezolvare a aporiei. Este un exerciţiu care prinde foarte greu în culturile provinciale. Un complexat nu­şi va recunoaşte niciodată superficialitatea inevitabilă mai ales în discuţiile despre marile teme istorice ale lumii. Iar această frică de superficialitate îi va inhiba pe vecie spiritul critic.

„Băieţii buni de ieri au devenit vrăjitoarele de azi“

Ernu se face mic­mic, un foarte mic cetăţean al URSS, care­şi permite să observe similitudini bulversante între, de exemplu, reclama comunistă şi reclama capitalistă, ambele autoreflexive, ambele propunătoare de life­style înainte de produs, înainte de calitatea produsului... Cînd îţi asumi statutul de „om sub vremi“ şi îţi şi fabrici o voce autentică pentru asta, astfel de ipoteze capătă farmec şi pun pe gînduri „luptătorii“ anticomunişti de profesie. Pentru că nu e vorba despre o simplă indiferenţă, ci despre indiferenţă inteligentă şi asumare curajoasă a unei poziţii complet „non­intelectuale“ în România, cea de stînga. Iată un atac frumos, curajos la un anumit simplism care pînă la urmă a şi ineficientizat complet lupta anticomunistă prin prea multă emfază: „Mare parte a intelectualilor din spaţiul postcomunist au învăţat acest film banal cu good guys şi bad guys şi şi­au construit întregul discurs pe această dihotomie. Peste noapte s­au înrolat în gaşca celor supranumiţi good guys pentru construirea şi propăşirea unei noi societăţi, iar băieţii buni de ieri au devenit vrăjitoarele de azi şi rădăcina tuturor relelor. Practic, s­au schimbat stăpînii peste noapte şi au rămas la locul lor doar slugile. Ştiam că intelighenţia trebuie să se angajeze, dar mai ştiam şi că în primul rînd trebuie să se îndoiască – şi să se îndoiască mai ales de putere“. Avem o suită de locuri comune reformulate. Un soi de „şi ăştia­s la fel!“ popular. Dar există un patetism al formulării „să se îndoiască de putere“ care chiar are o forţă în a reaminti misiunea primordială individului care­şi cîştigă traiul din spirit critic.

Paralelă între politruk şi PR

Este iresponsabil să nu observi că postcomunismul a fost dominat de forme primitive de autoconservare ale nucleelor dure din comunism. Foştii securişti au devenit mari afacerişti, s­au protejat între ei economic, aşa cum foştii demnitari politici s­au protejat prin discurs public şi manipulare media. Să compari comunismul cu un capitalism autohton e chiar o necesitate, nu are nimic de frondă. În acelaşi timp, Ernu furnizează o utilă voce ingenuă care­i propune individului modern să taxeze impostura în toate formele ei şi să conserve autenticitatea măcar în discurs.
Ernu face (de fapt, reia critici uzuale în discursurile anticorporatiste) o paralelă savuroasă între politruk şi PR: „Ceea ce mă intrigă foarte mult ca homo sovieticus, şi nu numai, e faptul că, atunci cînd eram noi mici şi mai ales în adolescenţă, nu numai că nu voiam să fim ca ei, ci îi dispreţuiam trufaş, pe cînd astăzi «stilul PR», «stilul advertising», politrucii prin excelenţă au devenit visul şi modelul oricărui tînăr. Nu am crezut niciodată că modelul politrucului va deveni un model de viaţă în societate. Am văzut­o şi pe asta“. Dincolo de amuzament, avem de­a face cu un sofism care omite, conform definiţiei, o dată esenţială din ipoteză: în vreme ce acum PR­ii lucrează pentru un număr indefinit de clienţi, în alte vremi, politrucii lucrau la aceeaşi „firmă“... Rămîne însă valabilă mirarea ingenuă în faţa uneia dintre cele mai „umflate“ profesii din spaţiul capitalist: o formă ipocrită de control al mijloacelor de comunicare în masă care trebuie denunţat măcar la un pahar de bere plin cu vodcă (a se vedea reţeta „scoate ursul din bîrlog“).

„The smartest guys“ / „cei mai şmecheri“

În orice caz, cu gîndul la aceste echivalenţe intrigante, puţin cinice, dar construite strict pentru înviorare cerebrală şi ideologică, am urmărit nemaipomenita aventură a companiei ENRON povestită de regizorul Alex Gibney în ENRON: The smartest guys in the room. Pe aceştia Ernu i­a uitat, despre „băieţii deştepţi“ vorbim. The smartest guys se plasează întotdeauna în terenul lăsat liber de fighturile ideologice dintre the good guys şi the bad guys despre care vorbeam mai sus. Sintagma „the smartest guys“ aş traduce­o prin „cei mai şmecheri“. Sînt acei afacerişti care profită de reţele politice bine unse cu un număr infinit de comisioane şi contribuţii la campanii electorale; ei nu cunosc limite în jocul la cacealma. ENRON este o companie care a fost umflată la bursă printr­o enormă maşinărie de produs imagine, printr­o enormă aroganţă construită în şedinţe de corporaţie (alea de partid sînt nişte palide fantome) în care informaţia falsă, negarea absolută a oricărui eşec fac legea. Figuri gen „the smartest guys“ a produs şi regimul comunist, mai ales prin sistemul poliţiei politice. Aţi observat siguranţa securistică a unor Voiculescu sau Vîntu? Ei nu sînt nici the bad guys, nici the good guys: sînt the smartest. Jongleriile lor transideologice cu o pojghiţă civilizată de „finanţism“ lucrează de fapt la construirea unei aroganţe corporatiste periculoase. Documentarul despre ENRON spune multe despre capitalism, dar şi mai multe despre combinaţia letală dintre politică şi business, care de multe ori subminează însăşi ordinea democratică.
Duşmanii ideologici nu sînt nocivi
Probabil una dintre cele mai şocante scene din film o constituie difuzarea unor înregistrări ale convorbirilor dintre diverşi agenţi de vînzare de energie electrică de la ENRON: în timp ce un întreg stat, California, suferea enorm din lipsă de energie, agenţii respectivi făceau cinic rost de „surplusuri“ pe care să le vîndă mai scump şi apoi comentau rîzînd cum au lăsat o bucată sau alta de metropolă fără curent. Aici apare iresponsabilitatea provocată de cîştigul virtual. ENRON a fost un enorm balon de săpun umflat de propria aroganţă şi de „tupeu“ ca politică a companiei. A mers cît să umple de bani cîţiva băieţi deştepţi, iar apoi a lăsat fără pensii zeci de mii de americani de rînd.
După îndelungi meditaţii asupra acestor realităţi ale unor defuncte sau actuale superputeri, după ce am început să mă simt reantrenat într­un soi de război rece de cafenea, concluzia a fost simplă. Nu cunosc duşmani ideologici – ăia sînt cel mult penibili, nu sînt nocivi. Cu adevărat corozive sînt politicile de „the smartest guys in the room“... Ştiu că nu aduce a distracţie de vară tot ce­am recomandat aici. Dar, uneori, în loc de vreun roman uşurel, merită să­ţi rafinezi trăsăturile feţei cu ceva încruntări ideologice.

Casetă:
Vasile Ernu, Născut în URSS,
prefaţă de Sorin Antohi, colecţia „Ego­grafii“, Editura Polirom, 2006
Alex Gibney,

^înapoi sus^

11. Dilema Veche nr. 126 23 –29 iunie 2006

"Generaţia aşteptată" recomandă cititul 
Marius Chivu

"Generaţia aşteptată" este un proiect jurnalistic iniţiat anul trecut de ziarul Cotidianul cu scopul declarat de a selecta şi promova "un grup de oameni înzestraţi pentru performanţă... căutaţi în acele spaţii spirituale, etice şi profesionale care descriu standardele de civilizaţie ale societăţii: politică, economie, justiţie, ştiinţă, arte, sport, religie şi societate civilă." Dacă vreţi să citiţi mai multe despre acest proiect şi, mai ales, să aflaţi cine sînt tinerii selectaţi şi propuşi de jurnaliştii de la Cotidianul, accesaţi www.generatia-asteptata.ro. Pînă atunci, iată cîţiva (unii relativ) tineri scriitori din această aşa-numită generaţie aşteptată care, cu ocazia Salonului de Carte "Bookfest", au făcut pentru cititorii Dilemei vechi cîteva recomandări de lectură pentru vară.

Cătălin AVRAMESCU (eseist)
Recomand Elogiul moderaţiei de Aurelian Crăiuţu (Editura Polirom), probabil primul tratament sistematic nu doar al moderaţiei, dar al multor teme centrale în teoria politică anglo-saxonă şi în cele asociate acestui spaţiu. Iar ca lectură de vară, Submarinul erotic de Emil Brumaru (Editura Cartea Românească), pentru că una dintre lecturile mele favorite în copilărie a fost 20.000 de leghe sub mări de Jules Verne şi acum să aflu că Emil Brumaru a călătorit prin alte mări decît cele ale lumii, asta mă impresionează profund.

Oana BOCA (editor)
Romanul lui Irvine Welsh Trainspotting (Editura Polirom). În afară de isteria internaţională creată în jurul filmului, motivul recomandării mele este traducerea de excepţie a Andrei Matzal. Şi Lucrări în verde, cartea de poezie a Simonei Popescu apărută la Editura Cartea Românească. Şi nu doar pentru că sînt eu fan Simona Popescu.

Paul CERNAT (critic literar)
Vasile Ernu, Născut în URSS (Editura Polirom), o autobiografie de export numai bună de scos din cap clişeele răsuflate despre comunism; şi Dilecta de Octavian Soviany (Editura Cartea Românească), rafinament fără vîrstă pentru toţi cei care cred că frumuseţea poetică e pe cale de dispariţie.

Emilian GALAICU-PĂUN (scriitor, editor)
Mai întîi două cărţi apărute la Editura Polirom: volumul coordonat de Ruxandra Cesereanu Comunism şi represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid naţional şi romanul Amantele al Elfriedei Jelinek, pentru că celălalt roman al ei, Pianista, tradus minunat în română de către Nora Iuga, mi s-a părut extraordinar. Sînt multe cărţi de citit şi în Colecţia "Raftul Denisei" de la Humanitas sau la Editura Pandora-M unde s-au tradus mulţi autori francezi la zi. Mai recomand Maestrul şi Margareta de Bulgakov (Editura Cartier), o carte haute couture care trebuie citită vara pentru prezentările de toamnă.

Radu Pavel GHEO (scriitor)
Vasile Ernu, Născut în URSS, pentru că am tot citit despre ea şi sînt foarte curios. Ar mai fi reeditarea romanului lui Radu Aldulescu Proorocii Ierusalimului de la Editura Corint, culegerea de cronici Agresiuni, digresiuni a lui Costi Rogozanu şi Antologia poeziei româneşti la zid, alcătuită de Ion Barbu, ambele apărute la Editura Polirom.

Adela GRECEANU (scriitoare)
Nora Iuga mi-a vorbit despre romanul Frumoasele adormite al lui Yasunari Kawabata (Editura Humanitas), iar eu doar ce l-am deschis şi iată ce frumos începe: "Vă rog să nu faceţi glume nepotrivite sau să încercaţi să băgaţi degetul în gura fetei adormite, i-a atras atenţia femeia de la pensiune bătrînului Eguchi". Şi mai recomand romanul Întreabă praful de John Fante (Editura Humanitas), pentru că l-a recomandat Charles Bukowski.

Bogdan IANCU (scriitor, jurnalist)
Aşteptam de mai multă vreme ca cineva să traducă şi să publice Viaţa politică a trupurilor moarte (Editura Vremea), volumul alcătuit de Katherine Verdery, una dintre cele mai interesante analize ale perioadei tranziţiei prin care a trecut fostul bloc comunist, prin prisma simbolicului şi politicului cu care se încarcă deshumările şi reînhumările personajelor importante. Traducerea făcută de Liviu Chelcea şi Sorin Gherguţ reuşeşte să conserve ironia fină a autoarei. Sper să citesc tot Ghidul nesimţitului scris de Radu Paraschivescu şi publicat de Humanitas, pe care doar l-am frunzărit, mai ales că e vară, mijloacele de transport miros cum miros, iar un pic din experienţa suferinţelor încasate de altcineva nu strică.

Sorin LAVRIC (eseist)
Corespondenţa dintre Constantin Noica şi Sanda Stolojan publicată la Editura Humanitas, pentru că este un document al vieţii lui Noica din ultimii săi 30 de ani, de unde se văd foarte bine tracasările la care regimul comunist îl supunea.

Cătălin LAZURCA (scriitor)
Romanul lui Petru Cimpoeşu, Christina Domestica (Editura Humanitas), pe care l-am auzit povestit într-o emisiune TV.
Florin LĂZĂRESCU (scriitor, editor )
Avangarda rusă de Livia Codorcea, apărută la Editura Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi, o carte care s-a vîndut foarte bine la acest Salon de Carte. Aş mai numi două cărţi citite de mine în cruciş pe la standuri: Vasile Ernu, Născut în URSS şi Petru Cimpoeşu, Christina Domestica .

Alexandru MATEI (eseist)
Noile cărţi de poezie de la Cartea Românească: Octavian Soviany, Dilecta, Simona Popescu, Lucrări în verde, Robert Şerban, Cinema la mine-acasă. Două cărţi de la Editura EST: Malone moare de Samuel Beckett şi Maurice Blanchot, Cartea care va veni; le recomand pentru scriitură, în lipsa căreia întreaga literatură franceză ar fi o literatură de mîna a doua. De la Editura Paralela 45, Trupul ştie mai mult de Gheorghe Crăciun, un fel de making of al Pupei Russa, pentru că e prima dată cînd la noi apare acest gen de carte; şi Barbaria interioară de Jean-François Mattéi, un eseu despre sălbăticia modernităţii şi despre schizoidia omului, între animalitatea reprimată şi obligaţia de se expune ca fiinţă culturală.

Andra MATZAL (traducătoare)
Vasile Ernu, Născut în URSS - o carte hibrid, în care ariciul în ceaţă, Cipok-ul, politica, fenomenologia cozii de la magazine sînt doar cîteva dintre secvenţele unei epopei bine documentate şi în acelaşi timp scrise parcă dintr-o suflare. Vasile Ernu propune o întîlnire dintre cercetare, memorialistică şi oracol, în care se face reconstituirea unuia dintre cele mai complexe proiecte utopice. Şi Katherine Verdery, Viaţa politică a trupurilor moarte - unul dintre cei mai cunoscuţi antropologi americani, preocupată de spaţiile ex-sovietice, este autoarea unui studiu care, ca metodă, îţi aduce aminte şi de investigaţiile detectivistice. Cum sînt exploatate după moarte trupurile, ce mutaţii simbolice intervin şi, nu în ultimul rînd, ce întorsături de situaţie, cu tot cu absurdul şi cinismul lor, se petrec în scenariul postmortem rezervat unor nume precum Lenin, Inochentie Micu Klein şi alţii.

Iulia POPOVICI (critic dramatic)
Trupul ştie mai mult de Gheorghe Crăciun, un fals jurnal al perioadei în care a scris Pupa Russa. Gheorghe Crăciun continuă ideile dezvoltate într-un eseu de acum cîţiva ani, "Trupul şi litera", despre corporalitatea literară; o ficţiune confesivă care meditează asupra propriului proces creator.

Ana Maria SANDU (scriitoare)
Vasile Ernu, Născut în URSS, pentru că viaţa socială din România comunistă e în vogă şi cu atît mai mult cea din URSS; şi Milorad Pavic˙, Ultima iubire la Ţarigrad (Editura Paralela 45), cartea unui autor foarte interesant, o carte trasă în ţiplă şi însoţită de un pachet de cărţi de tarot.

Robert ŞERBAN (scriitor, jurnalist, editor)
Intrarea în casă (Editura Brumar) o antologie din poezia lui Ioan Flora, alcătuită de el înainte de a muri, şi ilustrată cu propriile desene, pentru că este vorba de selecţia personală a unui important poet postbelic. Contactul cu poezia de calitate ne arată că viaţa poate fi frumoasă.

Magda MĂRCULESCU-COJOCEA (editor)
Carlos Ruiz-Zafon cu Umbra vîntului (Editura Polirom), un autor nominalizat de Lire în lista cu primii 50 de scriitori clasici ai secolului 21, un roman livresc şi de acţiune, un roman greu, dar, paradoxal, cu succes la vînzări. Şi Lucía Etxcebarría cu Dragoste, curiozitate, prozac şi îndoieli (Editura Pandora-M), cartea ecranizată a unei scriitoare feministe ce reuşeşte trei personaje feminine, fiecare cu un limbaj distinct.

Andrei TERIAN (critic literar)
Vreţi să ştiţi ce vi se poate întîmpla dacă vă uitaţi la prea multe talk-show-uri de doi bani şi ajungeţi să credeţi toate aberaţiile pe care le auziţi acolo? Citiţi Christina Domestica a lui Petru Cimpoeşu. Face toţi banii; şi tot timpul.

Răzvan ŢUPA (scriitor, jurnalist)
Avangarda rusă de Livia Codorcea pentru că e o apariţie cu totul specială. Despre avangarda franceză şi română există mai multe cărţi, dar cu privire la avangarda rusă ştiam doar cîte ceva despre Maiakovski şi Hlebnikov, or acum îţi dai seama că lucrurile stau puţin altfel. Şi ar mai fi Antologia avangardei ruse, volumul 1, în traducerea lui Leo Butnaru, apărută la Princeps Edit.

Constantin VICĂ (jurnalist)
Romanul cult al lui Irvine Welsh, Trainspotting, din mai multe motive: 1) aşteptam cartea în română; 2) în traducerea românească a Andrei Matzal slang-ul scoţian sună foarte bine; 3) e violentă fără a ucide pe nimeni; 4) e mai tare decît filmul şi nici nu are nevoie de el.

^înapoi sus^

12. Dilema Veche nr. 127 30 iunie –6 iulie 2006

Marea ignoranţă  
Simona Şora

* Vasile Ernu, Născut în URSS, postfaţă de Sorin Antohi, Editura Polirom, 2006.

Imaginaţi-vi-l pe unul dintre autorii Cărţii roz a comunismului sau pe unul dintre cei patru scriitori plecaţi "în căutarea comunismului pierdut" exclamînd: Din cînd în cînd mai vreau să iau bilet spre RSR; din cînd în cînd aş sta ore întregi la coadă la zahăr şi ulei; din cînd în cînd aş mai privi, la un televizor alb-negru, Telejurnalul sau O mie şi una de seri; din cînd în cînd aş mai face practică agricolă la Nazarcea şi aş da orice pentru o săptămînă în taberele de creaţie ale UTC-ului. Sau invers, imaginaţi-vă cartea lui Vasile Ernu, Născut în URSS, contrasă la vreo 50 de pagini şi intrată într-un proiect colectiv, cum a şi fost iniţial. Dublul exerciţiu de imaginaţie n-ar avea decît un scop: să arate cît de aproape practic şi cît de departe teoretic sînt cele două tipuri de rememorări subiective din aceste două genuri de cărţi avînd în centru trecutul recent şi tarele lui nedigerate. Cu toate acestea, exerciţiile de memorie la firul ierbii ale românilor au fost primite (de critică şi cititori) altfel decît călătoria ironic-nostalgică a lui Vasile Ernu în "necuprinsa sa ţară natală", începînd de la lucida postfaţă a lui Sorin Antohi şi continuînd cu receptarea jurnalistică de primă instanţă.

Există în cartea lui Ernu ceva care să-l separe atît de radical de arheologiile subiective din O lume dispărută, Cartea roz... sau Cartea cu euri şi să-l ataşeze mai degrabă "ostalgicilor" redegişti, nostalgicilor polonezi sau maghiari? În mod sigur. Asta e şi diferenţa care sare în ochi la această carte scrisă (totuşi) în româneşte şi avînd multe acorduri de fond şi de substanţă cu memoria exorcizatoare pusă la lucru în cărţile autorilor români. Vasile Ernu însă, scriind o carte de autor şi nu una în care perspectivele subiective, fatal disparate, se adună într-un caleidoscop semnificativ, îşi asumă o retorică a nostalgiei. Perspectiva, tonul şi memoria critică sînt dictate de această retorică a nostalgiei ironice care-şi conţine propria contradicţie. Vasile Ernu ştie că nostalgia nu e cel mai important sentiment pentru homo sovieticus (care a rămas) căci "nostalgia este o utopie îndreptată spre trecut, pe cînd el lucrează cu utopii îndreptate spre viitor". Vasile Ernu mai ştie, la fel de bine ca teoreticienii nostalgiei, că aceasta e imposibilă întrucît "pentru noi, homucuşii, nu mai există acasă". Şi crede că, teoretic, "nostalgia nu este departe de ironie, căci ambele lucrează cu dubla contemplare a obiectului şi subiectului", credinţă care-i justifică perspectiva nostalgic-ironică. Doar că nostalgia nu înseamnă o formă (chiar fictivă sau reconstructivă prin limbaj) de întoarcere într-o patrie pierdută, ci chiar durerea de-a nu mai putea s-o faci (în nici un fel) vreodată. Iar ironia faţă de propria durere (retorică) relativizează pînă la disoluţie şi obiectul, şi subiectul durerii, pe care o contempli, astfel, cumva detaşat.

Într-una dintre cărţile sale publicate iniţial (din spirit de frondă, dar şi dintr-un motiv mai subtil) în spaniolă, Kundera descrie un mecanism pervers al nostalgiei retoric asumate. Ignoranţa, recent tradusă şi în româneşte, nu reconstituie liric sau melodramatic durerea subiectivă provocată de o pierdere definitivă, ci evocă seducţia şi minciuna mrejelor nostalgiei. Nostalgia poate însemna, spune Kundera, şi altceva decît suferinţa (algos) provocată de dorinţa neîmplinită de reîntoarcere (nostos) acasă: "În spaniolă, añoranza
vine de la verbul añorar (a simţi nostalgie), care vine de la catalanul enyorar, derivat, acesta, de la cuvîntul latin ignorare (a ignora). Cu aceste precizări etimologice, nostalgia apare ca suferinţa provocată de ignoranţă. Eşti departe şi nu ştiu ce se întîmplă cu tine. Ţara mea e departe şi nu ştiu ce se petrece acolo". Definită astfel, nostalgia este un defetism şi un evazionism în raport cu realitatea. Raportul însă nu există, dată fiind "substanţa" nostalgiei, irealitatea ei imediată.

În cartea lui Vasile Ernu, Născut în URSS, mecanismul retoric este mai degrabă acest tip de ignoranţă extinsă, decît magia "Marii reîntoarceri". Nici una, nici cealaltă însă n-ar trebui discutate în termeni de adevăr, exactitate, adecvare la real (cum s-a făcut) dacă autorul cărţii, născut la Odessa în 1971, n-ar spune "Eu, Vasile Ernu". Garantînd, cum s-ar zice, cu propria biografie diferitele perspective (personale, dar şi documentare sau jurnalistice), V. Ernu nu-şi mai poate respecta ignoranţa nostalgică. Iar aceasta ar fi fost armătura cărţii, perspectiva ei nouă la noi. Cu alte cuvinte, ignoranţa politică a copilului, puberului, adolescentului (reluate ca añoranza după 20 de ani) din cîteva autoficţiuni (Prima mea pereche de djinşi, Eroii vremurilor noastre, Ostap Bender, eroul meu preferat) face parte dintr-un mecanism retoric mai amplu. El, Vasile Ernu, nu ştia atunci ce se petrece (ce era cu Războiul din Afganistan, cum au murit autorii eroului său preferat sau eroul sovietic Ciapaiev), dar nu ştie nici acum, sau nu-l priveşte în această carte. Cîteva mici eseuri "lejer-ironice", cum le numeşte autorul într-un interviu (Komunalka, Sex în URSS, Ce bea cetăţeanul sovietic, Odă tualetului sovietic), prelungesc sarcastic ignoranţa nostalgică a primelor proze dedicate copilăriei.
Există însă (şi aici se rupe filmul!) cîteva texte documentare scrise dintr-o perspectivă care nu-şi mai asumă nici ignoranţa, nici retorica "Marii Întoarceri". În texte precum Ulianov, Lenin, sau pur şi simplu Ilici; Gorbaciov, un Gensek neobişnuit care cînta Perestroika; Homukus, politruci, disidenţi şi intelighenţia; Kremlinologii; P.S., Vasile Ernu este un intelectual de stînga al zilelor noastre care îşi asumă un raport actual cu trecutul său comunist. Memoria critică a intelectualului de 30 de ani, absolvent de Filozofie la Cluj după 1989, evacuează (prin ignorare?) represiunea, alienarea, decerebrarea, Gulagul. Ele nu fac obiectul nostalgiei sale retorice care pune, astfel, semnul egal între stînga dictatorială şi stînga necesară: "...din punctul meu de vedere, între lumea din care am ieşit şi lumea în care am intrat nu există nici o deosebire fundamentală, ci doar una de nuanţe, de ambalaj. Dacă lumea în care am trăit era axată pe represiune politică, lumea în care am intrat e bazată pe represiune economică... Ambele spală creiere la fel de perfid şi ne alienează la fel de eficient". Această echivalare reprezintă, într-adevăr, un curaj astăzi, s-o recunoaştem. La fel cum curaj înseamnă asumarea marii ignoranţe - trecute, prezente şi viitoare - în privinţa unora dintre cele mai mari porcării ale comunismului: relativismul şi lipsa criteriilor, perspectiva convenabilă, spălarea istoriei şi a memoriei.

Din documentarul lui Vasile Ernu, Născut în URSS, putea ieşi un excelent roman. Ca memorialistică însă, el trebuie citit dimpreună cu o serioasă istorie a URSS. Ca să nu ne smintim.

^înapoi sus^

13. România Liberă, Joi 8 iunie 2006

Amintiri "roşii" scrise de un român născut în URSS
Daniel Sârbu

Filosof, eseist si publicist originar din Basarabia, Vasile Ernu isi va lansa, maine, de la ora 19, in curtea interioara de la Muzeul de Arta din Cluj, volumul "Nascut in URSS". Cartea, a carei prefata o semneaza Sorin Antohi, depaseste granitele unei autobiografii, fiind un manunchi legat, nu anevoie, de eseuri si reflectii privind un anume tip de viata si gandire, de dincolo de Prut, un fel de arheologie a vietii de zi cu zi in Uniunea Sovietica, "ca o metafora a culturii si civilizatiei sovietice". O data cu lansarea volumului va fi facuta si cea a site-ului dedicat cartii. Spectacolul lansarii va cuprinde un maraton de lectura, muzica si imagini proiectate pe un ecran ce troneaza in curtea muzeului de cateva zile, cu ocazia Festivalului de film TIFF.
Ernu s-a nascut in URSS in 1971. Este absolvent al Facultatii de Filosofie a Universitatii "Al.I. Cuza" din Iasi si are un master in filosofie la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj. A fost redactor fondator al revistei "Philosophy&Stuff" si redactor asociat al revistei "Idea arta-societate". A activat in cadrul Fundatiei Idea, Tranzit si Editura "Idea" din Cluj. Actualmente lucreaza in cadrul Editurii "Polirom", la Bucuresti. "Uniunea Sovietica nu a fost doar o tara, a fost mai mult decat atat, a fost cel mai mare proiect politic utopic al modernitatii. Ea te face sa te minunezi, te fascineaza, iar fascinatia pentru ea lasa urme si rani adanci (...) Am plecat din aceasta tara in 1990. Parafrazandu-l pe Vladimir Maiakovski as putea spune: priviti, minunati-va, si eu am fost cetatean al Uniunii Sovietice. URSS este tara, patria in care m-am nascut si am trait. Este o tara care nu te poate lasa indiferent, dincolo de relatia pe care ai avut-o cu ea, fie ca o iubesti sau o urasti. Sper ca ceea ce urmeaza nu e nici dragoste, nici ura, daca exista vreo deosebire intre ele, caci indiferenta cu siguranta nu va fi (...) Am fost martorul unuia dintre cele mai utopice proiecte ale omenirii, am fost martorul unui proiect neterminat si am vazut gloria si caderea acestei utopii. Despre ea voi incerca sa povestesc cate ceva. Toate lucrurile scrise aici sunt povestite dintr-o dubla experienta, care nu este neaparat singulara. E vorba, pe de o parte, de o experienta directa, a cetateanului care a locuit in spatiul sovietic, iar de celalta, de o experienta livresca, mediata cultural. Impreuna m-au definit ca pe un produs made in URSS. Este aproape imposibil sa le deosebesc", spune autorul.

^înapoi sus^